Chestiunea zilei(VII)

Ludovic Orban tocmai a mai pierdut voturile unei filiale judeţene PNL în războiul său pentru şefia partidului dus cu Florin Cîţu.

Alexandru Muraru a devenit preşedinte ales al Organizaţiei judeţene liberale ieşene. Alegerea nu e mare lucru, că doar Muraru a candidat singur. Importantă e doar afilierea sa, iar aceasta este pe direcţia Florin Cîţu. Muraru a venit şef pe filiera Cotrocenilor, Cîţu e candidatul lui Iohannis, deci, automat, voturile filialei ieşene vor merge spre primul-ministru în funcţie. Că sînt mulţi prin filială care l-ar vrea pe Orban nu contează, jocurile sînt făcute. Că Muraru a spus cu ceva zile în urmă că este neutru, astea sînt poveşti. Iar că a spus că părerea celor din filală va fi respectată face parte din povestea dată spre înghiţit naivilor.

Concluzia este doar una: Cîţu va avea voturile liberalilor ieşeni la viitorul congres. Orban trebuie să se orienteze pe alte direcţii.

Trimiteti mai departe