Un viceprimar al Iaşului se ştie deja! Cine va fi cel de-al doilea?

Telenovela ”cine vor fi cei doi viceprimari ai municipiului Iaşi?” se apropie de sfîrşit. Luni, 7 iunie, într-o şedinţă extraordinară, Consiliul Local va alege pe cei doi locotenenţi ai lui Mihai Chirica!

Totul se întimplă la mai bine de opt luni de la alegerile locale, timp în care Iaşul a fost singurul mare oraş al ţării care nu a avut viceprimari. Motivul a fost lipsa unei majorităţi, liberalilor aliaţi cu ”popularii” lipsindu-le fix un vot. Acum lucrurile s-au schimbat. Prin trecerea fostului USR-ist Cezar Baciu în tăbara lui Chirica, există în CL o majoritate PNL-PMP. Faptul că votul lui Baciu în dezbaterea pentru buget nu a fost un act de conştiinţă, ci unul bine cumpănit, s-a dovedit în următoarea şedinţă a CL Iaşi, cînd Baciu a votat cot la cot cu aleşii liberali. Realizarea, cu ajutorul transfugului din USR, a unei majorităţi este cea care face posibilă alegerea celor doi viceprimari. Dar cine vor fi aceştia?

Numele lui Daniel Juravle a fost menţionat incă de la şedinţa de configurare a CL Iaşi, anul trecut , în octombrie. Juravle a fost artizanul aducerii lui Chirica la PNL, şi, implicit, a cîştigării de către aceştia a primăriei, aşa , încît, îşi aşteaptă răsplata. Sursele noastre spun că , în mod cert, el va fi unul dintre cei doi viceprimari. Dar cine va fi cel de al doilea? Aici lucrurile se cam complică. Conform unor surse din interiorul PNL, prima şansă ar avea-o Ciprian Bostan, dar…Se joacă, prin interpuşi, şi meciul Alexe-Chirica. Ultimul pare a fi în avantaj, dosarul său fiind mai ”uşor” decît cele ale lui Alexe. Este deci posibil ca, pe ultima sută de metri, Bostan să fie înlocuit de omul lui Alexe, l-am numit aici pe Eduard Boz. Nu e imposibil nici ca omul lui Chirica să ocupe fotoliul de viceprimar. Ne referim aici la Cezar Baciu, cel care l-a ajutat decisiv pe primarul în funcţie să obţină controlul asupra Consiliului Local. Deşi nu a dispărut total din calcule, numele PMP-istului Florin Briaur e cam ultimul pe lista posibilor viceprimari. Şi, atunci, cum se va menţine majoritatea în CL Iaşi? Oferindu-i-se fostului deputat Petru Movilă funcţia de city manager. Mişcarea are avantajele ei. Chrica nu mai poate fi acuzat că pune viceprimar reprezentantul unui influent patron de presă, iar Movilă, din funcţia de preşedinte al PMP Iaşi, este capabil de a-şi controla cei doi oameni din CL.

Variante, variante, variante…Aflăm totul luni!

Trimiteti mai departe