Prima dezbatere publică din campania electorală la Iaşi! Teme:sănătatea, poluarea, sportul!

Candidaţii PSD Iaşi la primăria municipiului reşedinţă de judeţ şi la preşedinţia Consiliului Judeţean, Camelia Gavrilă şi, respectiv, Maricel Popa, au organizat, azi, o dezbatere publică relativ la trei dintre componentele de bază ale vieţii într-un oraş ce se doreşte a fi european:sănătate, mediu şi sport.

A fost prima dezbatere de acest gen din campania electorală aflată în derulare. La Întîlnirea care a avut loc într-una din sălile restaurantului ”Select” au fost prezente numeroase personalităţi de vîrf din domeniile menţionate. Îi amintim, printre alţii, pe Lucian Eva, Mihai Doruş, Iulian Bitucă.Au fost prezenţi şi parlamentari , consilieri municipali şi judeţeni din partea PSD, presă, public.

Moderarea dezbaterii a fost asigurată de Camelia Gavrilă. În deschiderea dezbaterilor, canidatul PSD la primăria Iaşi , a opinat că ”un oraș complex trebuie să asigure o interferență între concepte și domenii care definesc siguranța, bunăstarea, respectul pentru ființa umană. Astfel, starea de sănătate înseamnă o stare de bine completă, fizică, psihică și socială; un mediu sănătos, curat este un univers “verde”, iar orașul Iași ar trebui să respecte toate standardele ecologice, din perspectivă europeană.
Am explorat în dezbaterea noastră modalități de susținere a sportului ieșean, creând o cultură a mișcării ca obișnuiță firească, dar și contexte prin care să sprijinim, la nivel de municipalitate, performanța sportivă, cluburile sportive, drumul spre excelență în domeniul sportului.”

În intervenţia sa, Maricel Popa a afirmat că ultimii patru ani au fost ani în care s-a dovedit că se poate. El a trecut în revistă realizările mandatului său, în principal cele din domeniul sănătăţii, neuitînd, însă, să menţioneze şi cele 36 de noi creşe şi grădiniţe construite în judeţul Iaşi în perioada 2016-2020.

Discuţiile au fost animate, invitaţii intervenind punctual, pe domeniul lor de competenţă, cele peste două ore şi treizeci de minute de dezbateri prilejuind şi lansarea unor puncte de vedere originale legate de dezvoltarea Iaşului şi judeţului în viitorul imediat.

Trimiteti mai departe