Alegeri locale 27 septembrie 2020! PSD porneşte cu trei primării deja adjudecate!

Social-democraţii buzoieni au ca şi câştigate trei posturi de primar în judeţul Buzău. Este vorba despre comunele Chilii, Bisoca şi Valea Salciei, unde actualii primari sunt singurii care candidează pentru un nou mandat pe posturile pe care deja le ocupă, scrie News.ro.

Dacă pentru comunele Chilii şi Bisoca este o noutate să înregistreze o singură candidatură la funcţia de primar, pentru Valea Salciei istoria se repetă deja pentru a treia oară. Primarul comunei Valea Salciei Marian Muşat este în fruntea comunităţii din anul 2000, când a câştigat Primăria din turul doi iar în 2004 s-a luptat cu trei contracandidaţi iar cel mai bun dintre ei a obţinut 40 de voturi. În 2008 şi 2012 Marian Muşat a fost singurul candidat la Primăria Valea Salciei aşa cum este şi la localele din 27 septembrie 2020.

Marian Muşat, care este de ani buni şi preşedinte al filialei buzoiene al Asociaţiei Comunelor din România, a susţinut în urmă cu patru ani, când s-a confruntat pentru a doua oară cu situaţia de a candida singur, că în comunele unde nu există decât un singur candidat nu ar mai trebui organizate alegeri, făcându-se astfel economii substanţiale dat fiind că un singur vot valabil exprimat ar fi suficient pentru ocupare funcţiei.

În comuna Chilii, Sorin Zaman ocupă funcţia de primar din anul 2018, iar în Bisoca, Florin Stemate intră în cursa pentru al doilea mandat din partea PSD Buzău după ce în 2016 a câştigat mandatul de primar ca independent.

Nu este pentru prima dată când PSD Buzău îşi adjudecă primării încă dinainte de ziua votului. Şi în anul 2016 au fost înregistrate două astfel de cazuri în comunele Valea Salciei unde a fost ales primar Marian Muşat şi în comuna Pănătău unde a fost ales Nicolae Stoica.

(stiripesurse)

Trimiteti mai departe