Alarmă! PSD a convocat pentru mîine Consiliul Politic Naţional!

Consiliului Politic Național al PSD (fostul CEx) a fost convocat pentru marți, 1 septembrie, într-o ședință extraordinară după episodul moțiunii de cenzură din Parlament, precizează surse social-democrate pentru STIRIPESURSE.RO. A pierdut PSD tot? Nu s-a câștigat nimic? Ce e de făcut pentru viitor?… sunt doar câteva întrebări la care va trebui să răspundă Consiliul Politic Național (fost CExN) după dușul rece de azi.

În ședință se va realiza o analiză a fiecărui caz de parlamentar PSD care a absentat luni din Parlament și se va trece la excluderi.

Deși conducerea a PSD a sunat mobilizarea pentru moțiunea de cenzură, campania de convingere „om la om” derulată de PNL în ultimele zile a dat roade. Liderii partidului doresc însă să transforme această înfrângere de etapă într-un pas înainte în procesul de conturare a noii direcții a partidului. Astfel, social-democrații își conturează strategia de colaborări pentru perioada următoare. Una dintre direcțiile care se impun este renunțarea la colaborarea cu Pro România.

Un semnal legal de Pro România a fost dat și de liderul deputaților PSD, Alfred Simonis. Acesta l-a acuzat pe Victor Ponta că nu a făcut altceva decât să submineze moțiunea, atacând PSD și încercând să demobilizeze parlamentarii PSD. De asemenea, acesta a numit Pro România „partid de trădători”.

Tot în categoria lămuririlor legate de prieteni și adversari se încadrează și decizia UDMR și a parlamentarilor minorităților de a nu participa la votul pe moțiunea de cenzură. „Ne-am bazat pe sprijinul UDMR”, a afirmat Simonis.

Primul pas pentru depășirea unei situații de criză este deținerea unor informații corecte și complete despre stare de fapt. Episodul „cvorumul” a oferit liderilor PSD, potrivit surselor din partid, un tablou cvasi-complet a problemelor care trebuie depășite în următoarele luni, dar a și oferit un răgaz pentru reconstrucție până la parlamentare, chiar pe vechiul principiu liberal „prin noi înșine”.

”Până la urmă s-a adeverit ce ne spuneau cei mai vechi. Nu te poți baza pe nimeni în astfel de situații!”, s spus pentru stiripesurse.ro unul din cei mai influenți vicepreședinți.

Este de așteptat ca după acest duș rece liderii PSD să lărgească și mai mult autonomia filialelor locale și să dea liber la alianțe post-locale peste tot unde se pot face majorități.

(stiripesurse)

Trimiteti mai departe