De parcă n-am fi ştiut! S-au dat ”tunuri” sănătoase în perioada stării de urgenţă, spune Curtea de Conturi!

În urma unei acțiuni de control realizate la Ministerul Sănătății în perioada 02.06.2020 – 02.07.2020, vizând modul de gestionare a resurselor publice pe perioada stării de urgență, echipa de auditori publici externi din cadrul Curții de Conturi a identificat probleme majore în desfășurarea achizițiilor, multe dintre ele putând fi catalogate drept tunuri financiare. Spre exemplu, Guvernul a cumpărat măști de la compania de stat UNIFARM la suprapreț, cu un ados de 71%.

Prima problemă constatată este ”nerespectarea în totalitate a prevederilor legale privind angajarea cheltuielilor aferente comenzilor de achiziții efectuate în perioada stării de urgență” în cazul unei achiziții de dezinfectanți pentru mâini (cu o valoare de 4.641 lei) și a uneia de măști de protecție (cu o valoare de 20.706 lei). În acest caz, auditorii au concluzionat că ”(…) ministerul nu a întocmit angajamente bugetare globale/individuale vizate pentru control financiar preventiv propriu, documente prin care, potrivit prevederilor legale, se certifică existența unor credite bugetare disponibile și se pun în rezervă (se blochează) creditele aferente unei cheltuieli, potrivit destinației prevăzute în buget”, problema fiind, se pare, una sistemică în minister, în condițiile în care ”nici înainte de perioada stării de urgență entitatea nu a întocmit angajamente bugetare globale/individuale pentru achizițiile efectuate pe bază de comandă”.

A doua problemă privește acțiunea de ajutor umanitar pentru Republica Moldova, Curtea de Conturi identificând nereguli în ceea ce privește modul de desfășurare a operațiunilor și confirmând nemonitorizarea de către Ministerul Sănătății a achizițiilor aferente ajutorului umanitar către Republica Moldova. Produse predate înainte de semnarea contractelor. Echipamente predate înainte de finalizarea procedurii de achiziție.


Analizând cele 3 contracte de furnizare (având ca obiecte achiziția de medicamente, 10 izolete, 200.000 de măști chirurgicale, 500.000 de măști FFP2, 25.000 de combinezoane, 5.000 de viziere de protecție, 5.000 de ochelari de protecție, aproximativ 40.000 de litri de alcool sanitar și 25.000 de kg de substanțe dezinfectante) încheiate cu C.N. UNIFARM S.A. (în valoare de aproximativ 16.247.000 lei) și S.C. STIMPEX S.A. (în valoare de aproximativ 250.000 lei), auditorii au constatat ”o serie de nereguli în ceea ce privește desfășurarea cronologică a acestora”, după cum urmează: ”documente emise/operațiuni efectuate înainte de semnarea și vizarea contractului pentru control financiar preventiv propriu, și, respectiv, înainte de vizarea pentru control financiar preventiv propriu a propunerilor de angajare a unui cheltuieli în limita creditelor de angajament și a angajamentului bugetar individual”, contractele cu C.N. UNIFARM S.A. prezentate echipei de control a Curții de Conturi prezentând modificări ale datei vizei de control financiar preventiv propriu.

Deși contractele cu C.N. UNIFARM S.A. au fost încheiate și vizate CFP în data de 06.05.2020, ”produsele au fost predate de către acesta în custodia IGSU cu o zi ÎNAINTE (respectiv 05.05.2020)”, iar ”în cazul echipamentelor de protecție și substanțelor dezinfectante, la data predării acestora în custodie, procedura de achiziție nu a fost finalizată”, se mai arată în Raportul de control nr. 938/02.07.2020.

Mai mult decât atât, în ceea ce privește achiziția de alcool sanitar, au fost semnalate neconcordanțe ”în ceea ce privește cantitatea/modul de prezentare a flacoanelor” recepționate/livrate, în contract, factură, proces-verbal de recepție, document vamă și proces-verbal de predare-primire apărând fie flacoane de 500 ml, fie flacoane de 1 litru!

De asemenea, neconcordanțe există și ”în ceea ce privește datele, respectiv predarea în custodie către IGSU în data de 05.05.2020 și recepția efectuată de Ministerul Sănătății în data de 06.05.2020”, deci după momentul predării!

Cu privire la cele 10 sisteme de izolare și transport al personalului contaminat (izolete), în urma controlului au rezultat atât neconcordanțe”în ceea ce privește data recepției, unele documente precizând data de 05.05.2020, altele data de 06.05.2020”, dar și diferențe ”în ceea ce privește componentele/prețul unitar al componentelor sistemului înscris în factură și, respectiv în oferta tehnică și financiară parte a contractului”. Spre exemplu, deși prețul unei structuri de susținere/cadru metalic din oferta tehnică și financiară era de 800 lei, prețul achitat, conform facturii, a fost de 2.000 lei, rezultând o diferență de 1.200 lei. De asemenea, deși prețul unui acumulator de rezervă din oferta tehnică și financiară era de 83,59 lei, prețul achitat, conform facturii, a fost de 1.000 lei, rezultând o diferență de 916,41 lei.

În urma controlului care a durat 1 lună și a verificării contractelor și procedurilor de achiziție sus-menționate, auditorii Curții de Conturi au concluzionat că ”C.N. UNIFARM S.A. a procedat la vânzarea măștilor către Ministerul Sănătății cu un adaos comercial superior, respectiv de 71%, comparativ cu adaosul comercial mediu de 12,90% practicat de către companie la comercializarea produselor specifice combaterii pandemiei cu coronavirus în perioada 15.03 – 15.05.2020”, suma de 2.875.160 lei reprezentând astfel ”diferența între valoarea de vânzare (8.475.000 lei, fără TVA) și valoarea care ar fi rezultat din aplicarea adasului comercial MEDIU PRACTICAT de C.N. UNIFARM S.A. în raport cu alți clienți (12,90% – 4.960.000 lei)”.

(stiripesurse.ro)

Trimiteti mai departe