Ne-am îndatorat în draci în ultimele şase luni! Cifrele făcute publice de BNR!

Creștere uriașă a datoriei externe a Româiei, în primele luni ale acestui an. În primele cinci luni ale anului, datoria externă totală a crescut cu 5,023 miliarde euro, anunță BNR.

În structură, datoria externă pe termen lung a însumat 77,630 miliarde euro la 31 mai 2020 (70 la sută din totalul datoriei externe), în creștere cu 5,4 la sută față de 31 decembrie 2019, iar datoria externă pe termen scurt a înregistrat nivelul de 33,266 miliarde euro (30 la sută din totalul datoriei externe), în creștere cu 3,2 la sută față de 31 decembrie 2019, conform Mediafax.

Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 18,8 la sută în perioada ianuarie – mai 2020, comparativ cu 18,6 la sută în anul 2019. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri și servicii la 31 mai 2020 a fost de 5,8 luni, în comparație cu 4,6 luni la 31 decembrie 2019.

Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 31 mai 2020 a fost de 79,3 la sută, comparativ cu 73,8 la sută la 31 decembrie 2019.

În perioada menționată, contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 2,881 miliarde euro, comparativ cu 3,414 miliarde euro în perioada ianuarie-mai 2019.

În structură, balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 921 milioane euro, balanța serviciilor a înregistrat un excedent mai mare cu 379 milioane euro, balanța veniturilor primare a adus o contribuție pozitivă de 513 milioane euro, iar balanța veniturilor secundare a înregistrat un excedent mai mare cu 562 milioane euro.

Investiţiile directe ale nerezidenţilore în România au însumat valoarea netă negativă de 338 milioane euro (comparativ cu o valoare netă pozitivă de 2 059 milioane euro în perioada ianuarie – mai 2019), din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat valoarea netă negativă de 72 milioane euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă negativă de 266 milioane euro.

(stiripesurse.ro)

Trimiteti mai departe