Dom’le, cînd ţineţi referendumul ăla local pentru demiterea lui Chirica?

Mihai Chirica trebuie să plece din Palatul Roznovanu!

Anchetele jurnalistice publicate în ultima săptămîna dovedesc, fără putinţă de tăgadă, că în fruntea administraţiei locale ieşene se află cineva care, pînă în urmă cu cîteva luni, putea fi denumit, fără probleme, ”penal”. Decizia CCR a schimbat, pe bună dreptate în opinia noastră, modul cum trebuie să ne adresăm cuiva care are probleme în justiţie, dar nu a fost condamnat definitiv.

Dincolo de sumedenia de întrebări adresate primarului Chirica de un important cotidian local , precum şi de cele 10 întrebări adresate , de la ”corason”, de primar ieşenilor, rămîn faptele. Iar acestea ne spun două lucruri.

Primul e că Mihai Chirica nu poate justifica averea pe care o deţine. Dacă putea arăta ,negru pe alb, de unde are cei 250.000 euro pentru achiziţionarea unei case în buricul tîrgului, ar fi cumpărat proprietatea pe numele său.Dar nu a făcut-o. A preferat ca , printr-o inginerie juridică, să oculteze adevăratul proprietar al casei. Chestiile spuse de primar cu ” asigurarea viitorului familiei”, ”bunicii fac orice pentru nepoţi” sînt simple poveşti, sau prostii, cum vreţi să le spuneţi. Fapta rămîne.

Al doilea este că această proprietate s-a cumpărat, fie şi parţial, cu nişte bani de provenienţă dubioasă, mai precis, o plată. Sigur, dacă dumneata, proprietar al unui hotel de pe Coasta de Azur, vrei să-l vinzi cuiva pe 2 euro şi apoi să plăteşti un milion de euro pe o dărăpănătură de la Cucuieţii din Deal, poţi să o faci. E legal. Dar e dubios. În opinia noastră, cumpărarea unei propietăţi cu cîteva mii de euro şi apoi revinderea ei cu 100.000 euro unui cunoscut al primarului înseamnă o plată. Că a fost şpagă, comision, împrumut sau ajutor frăţesc, nu ştim. Dar a fost o plată.

Avînd în vedere cele arătate mai sus, informatiadeiasi.ro consideră că Mihai Chirica nu mai îndeplineşte criteriile morale pentru ocuparea funcţiei de primar al municipiului Iaşi.

De aici şi întrebarea din titlu. Că despre o demisie de onoare, ţinînd cont de caracterul personajului, nici nu poate fi vorba!

Trimiteti mai departe