La ce-au mai venit la şedinţă? Liberalii ieşeni au refuzat să participe la votarea unui punct de pe ordinea de zi a şedinţei CJ Iaşi!

Premieră absolută, azi, în politica ieşeană şi, foarte probabil, şi în cea naţională! Aleşii PaNL au refuzat să voteze un proiect de hotărîre aflat pe ordinea de zi a şedinţei ordinare a CJ Iaşi!

Să fim bine înţeleşi, au refuzat să voteze, nu au votat împotrivă sau s-au abţinut de la vot. Conform legii şi regulamentelor, un ales local, pus în faţa unui proiect de hotărîre are patru alternative:da, nu, abţinere sau neparticiparea la vot pe motive bine întemeiate care ţin, de regulă, de faptul că proiectul respectiv are atingere cu interesale sale personale. Liberalii ieşenii au găsit, însă, şi o a cincea posibilitate. Au refuzat să voteze pur şi simplu.

Lucrurile s-au petrecut după cum urmează. Punctul doi al ordinii de zi a şedinţei ordinare a CJ Iaşi conţinea un proiect de hotărîre privind solicitarea de trecere din domeniul public al comunei Ruginoasa în domeniul public al judeţului Iaşi şi administrarea Consiliului Judeţean Iaşi a unui teren în suprafaţă de 1725 mp. Concret , acolo ar urma să se construiască un centru de excelenţă pentru tinerii fotbalişti din Ruginoasa şi comunele învecinate. În treacăt fie spus, copiii fotbalişti din localitatea amintită bat de zvîntă toate echipele de aceeaşi vîrstă din judeţ. Ei au şi fost premiaţi, dealtfel, la începutul şedinţei, pentru rezultatele lor, de către conducerea CJ, în aplauzele tuturor aleşilor judeţeni, inclusiv a celor liberali. Cînd a venit , însă, vorba să se facă şi ceva concret pentru ca talentul lor să se poată dezvolta plenar, liberalii au spus pas. Intervenţiile consilierilor UNPR Mircea Manolache, respectiv PSD, Cristian Stanciu, care au arătat că investiţia se va face în viitor, urmînd a se ţine cont şi de propunerile PNL, astăzi trebuind a se schimba doar statul de proprietate al terenului respectiv, nu au avut nici un efect. Oamenii lui Vatră au refuzat să voteze proiectul, fără ca, unii dintre ei, să aibă tăria de a-şi ascunde un mijit zîmbet de satisfacţie de pe chip. Nici intervenţia secretarului judeţului, Lăcrămioara Vernică, care a spus aleşilor liberali că trebuie să se poziţioneze într-un fel sau altul, acesta fiind, de fapt, rostul participării lor la şedinţe, nu a dus la vreun rezultat. Liberalii au refuzat să voteze. Fiind vorba de un proiect de patrimoniu, pentru a cărui aprobare trebuiau voturile a două treimi din consilierii prezenţi, copiii fotbalişti din Ruginoasa se vor antrena şi de acum înainte tot pe toloacă.

Totul s-a petrecut sub privirile stupefiate ale primarului din Ruginoasa, ale antrenorului echipei de fotbal şi a tinerilor fotbalişti, proaspăt premiaţi!

Trimiteti mai departe