Cred ca a venit vremea sa decidem dacă supravieţuim sau nu. Vrem sa supravietuim ca tară şi popor, sau nu?Sîntem vai de capul nostru. Ne batem între noi pe te miri ce şi nu vedem ca statul nostru a devenit o simplă darăpănătură, că dacă unul mai cu tupeu dă un picior se dărîmă tot.
Politicul ţine cont de părerea cîtorva frustraţi ieşiţi în stadă, protestatari de meserie fac ce vor muşchii lor şi nimeni nu ia măsuri, magistraţii îşi dau cu părerea despre cum trebuie să fie procesul legislativ şi, tupeu cît casa, fac grevă , şi nimeni nu-i trimite acasă să-şi ia o pauză, ambasadori dau lecţii depăşindu-şi statutul funcţiei şi nu sînt puşi pe primul avion către ţară, trebuie să respectăm 1001 de indicaţii valabile doar pentru noi , nu şi pentru alţii, se sare pe gîtul nostru să nu amestecăm politicul în justiţie şi viitorul procuror şef european va fi rezultatul unei negocieri politice.
Şi toate astea pentru ce? Să fim în Europa. Bine, sîntem , şi ce-i cu asta, harta nu se schimbă. Şi altceva? Nimic!
Haideţi să vedem de ce este nevoie. Să hrănim poporul, populaţia, spuneţi-i cum vreţi şi securitate. Adică să nu tabere nimeni peste noi să ne ia îmbucătura de la gură, de fapt resursele, care încă le mai avem.
Cum să hrănim poporul? Nu mai avem industrie, agricultura încearcă să se ridice dar mai va mai dura, statul nu are surse de venit clare. Pe vremuri erau vămile. Acum nu se mai poate. Mai erau monopolurile statului. Acum nu se mai poate. Împrumuturile nu sînt o soluţie pe termen lung. Pe termen scurt, da, dar nu poţi trăi doar din împrumuturi.
Securitatea ar trebui să ne fie asigurată de NATO. Hai să fim serioşi, NATO nu există, există doar SUA. Ei ne asigură protecţie, şi sînt sigur că nu ne vor lăsa la greu, SUA onorîndu-şi în toată istoria lor angajamentele militare.
Şi atunci, cam care ar trebui să fie cursul politicii noastre. La extern, alăturarea de SUA. La intern, ce vrem noi, orice ne face bine, orice ne asigură hrană, sănătate, etc… poporului. Asta se poate şi în Europa, dacă ne vor înţelege, dar şi singuri, că nu-i nici o pagubă!