Cristiano Ronaldo va băga adînc mîna în buzunar ca să scape de puşcărie!

Probleme mari pentru portughezul Cristiano Ronaldo în Spania.

Atacantul formaţiei Real Madrid este acuzat de autorităţile spaniole de patru delicate fiscale şi, pentru a scăpa de închisoare, e decis să facă o înţelegere cu fiscul. Concret, conform informaţiilor celor de la El Mundo, el este dispus să îşi recunoască vina şi să achite 14 milioane de euro pentru a evita o eventuală condamnare. Aceasta este prima ofertă oficială făcută de Ronaldo fiscului, iar propunerea este în prezent analizată. Dacă vi se pare o sumă mare, ei bine, nu e deloc aşa, pentru că, după calculele reprezentanţilor fiscului, suma datorată de Ronaldo, cu tot cu penalităţi, e de şase ori mai mare! Adică de aproape 90 de milioane de euro! Autorităţile spaniole îl acuză pe Ronaldo de evaziune fiscală de 14,7 milioane de euro în intervalul 2011-2014, bani proveniţi din sumele obţinute din drepturile de imagine ale starului portughez. Dar suma imensă cerută e rezultată inclusiv după aplicarea penalităţilor.

SURSA click.ro

Trimiteti mai departe