O dată la patru ani nu e de ajuns! FIFA vrea şi o mini-Cupă Mondială la fiecare doi ani!

Președintele FIFA, Gianni Infantino, a propus să fie pusă în scenă ceea ce ar reprezenta în mod efectiv o mini-Cupă Mondială, cu participarea a opt echipe naționale, la fiecare doi ani, în plus față de competiția tradițională.

Turneul, ce va purta numele de “Final 8”, va fi punctul culminant al unei competiţii globale, face parte dintr-un plan ambițios de reformare a fotbalului internațional pe care FIFA considera că ar putea fi în practică şi va costa 25 miliarde de dolari pentru un ciclu de 12 ani.

Într-o scrisoare văzută de Reuters, Infantino a sugerat ca noul turneu să aibă loc în fiecare lună octombrie și / sau noiembrie din fiecare an impar începând cu 2021.

El a spus că un grup solid și serios de investitori sînt dispuși să cheltuiască 25 de miliarde de dolari pentru noua competiție și pentru o versiune revigorată a Cupei Mondiale a Cluburilor, care va începe, de asemenea, în 2021, cu 24 de echipe.

Cupa Confederațiilor, desfășurată în prezent la fiecare patru ani, într-un an înainte de Cupa Mondială, va fi eliminată.

Scrisoarea nu indică în mod clar numărul de locuri care vorr fi alocate fiecărui continent.

Planurile au fost trimise de Infantino membrilor Consiliului de luare a deciziilor al FIFA, care trebuie încă să le aprobe.

(reuters)

Trimiteti mai departe