Surse PSD: viceprimar nou la viitoarea şedinţă a Consiliului Local Iaşi!

Alegerea , de către PSD, a noului viceprimar al municipiului Iaşi a intrat în linie dreaptă odată cu publicarea , azi, de către organizaţia centrală a social-democraţilor, a deciziei oficiale de excludere a trei membri ieşeni, printre care şi viceprimarul Gabriel Harabagiu.
Surse foarte bine informate din PSD Iaşi spun că alegerea viitorului viceprimar ar putea avea loc chiar în cursul acestei săptămîni , cînd este preconizată să aibă loc o şedinţă a Comitetului Executiv Judeţean. Lucrurile s-ar putea complica un pic în cazul în care cei trei excluşi contestă excluderea din partid. Ei au la dispoziţie 15 zile pentru depunerea contestaţiei. În această situaţie procedura ar putea trena încă un număr de zile , pînă la respingerea contestaţiei care, în opinia sursei noastre, nu ar fi decît o simplă formalitate.Chiar şi în ultima variantă, sursa intervievată este de părere că la viitoarea şedinţă de Consiliu Local unul dintre punctele ce se vor afla pe ordinea de zi va fi legat de ocuparea postului de viceprimar devenit liber prin excluderea lui Harabagiu.
Alegerea noului viceprimar ,mai spun surse bine informate din PSD Iaşi, nu va fi o decizie unilaterală , ci se va face după consultări interne , atît cu organizaţia municipală PSD, cît şi cu cea judeţeană. În ce priveşte numele dintre care se va face alegerea, ele rămîn, deocamdată, cele dezvăluite într-un precedent articol publicat de platforma noastră, adică Paul Boişteanu, Florentin Ciubotaru şi Florin Boca. Pretenţii pentru nominalizare emite şi Gabriel Surdu dar, conform surselor noastre, deşi numele său va fi luat în discuţie, el nu se află în pole position. Aceasta este deţinută, în prezent, de unul dintre cei trei care a avut o relaţie mai moderată cu primarul Mihai Chirica. Numele nu îl dezvăluim.

Trimiteti mai departe