Senatorul PNL Daniel Zamfir îl acuză pe Ludovic Orban că apără interesele băncilor!

Este război în PNL şi la Bucureşti, nu numai la Iaşi.Surprins de faptul că parlamentarii liberali nu îi susţin propunerea legislativă de plafonare a dobînzilor bancare, senatorul PNL daniel Zamfir îi cataloghează pe preşedintele liberal Ludovic Orban şi pe senatorul PNL Florin Cîţu drept “oamenii băncilor”.
”Constat cu amărăciune că PNL-ul lui Orban a ales să fie de partea băncilor și a bancherilor, în dauna intereselor românilor.
Am auzit că este o măsură populistă, care ar fi împotriva doctrinei liberale. Dacă mă invitau la această ședință unde s-a votat împotriva acestei legi, colegii mei ar fi aflat că 14 state europene au plafonat dobânzile. Dacă asta nu-i convingea, le arătam exemplul și din SUA, unde toate statele au apelat la ”mercurial”.
Foarte mulți colegi de-ai mei au ales să apere interesele bancherilor și a IFM-urilor, o politică a domnului Cîțu, îmbrățișată de domnul Orban. Poate să spună președintele de partid orice, pe mine nu mă interesează. Pentru mine sunt mai importante interesele românilor, nu interesele unui lider de partid”
, a spus Daniel Zamfir, la Antena 3.
Conform stiripesurse.ro, Daniel Zamfir a precizat că a găsit susținere mai mare pentru acest proiect în rândul altor partide și are semnături de la PSD, ALDE, PMP și USR. În acest context, proiectul legislativ ar putea să treacă în Parlament chiar și fără sprijinul PNL.

Trimiteti mai departe